Societăţilor în Cipru

Cipru este un stat membru UE cu
un regim fiscal extraordinar de avantajos

Adaugă la favorite

 

Societăţile Specializate în Redevenţe, Brevete şi Mărci înregistrate

Datorită cotelor reduse ale impozitului cu reţinere la sursă asupra redevenţelor prevăzute în majoritatea Tratatelor privind evitarea dublei impuneri încheiate de Cipru şi a punerii în aplicare a directivelor UE, constituirea unei societăţi specializate în redevenţe reprezintă o soluţie foarte atractivă.

Redevenţele şi drepturile de proprietatea intelectuală pot fi deţinute sau cesionate unei societăţi cipriote. Proprietatea intelectuală poate include programe software, cunoştinţe tehnice, brevete, mărci înregistrate, secrete şi metode comerciale şi drepturi de autor.

Redevenţele şi taxele de licenţă pentru proprietatea intelectuală pot fi deţinute sau cesionate unei societăţi cipriote. O societate comercială internaţională din Cipru poate încheia acorduri de licenţă sau franciză cu alte societăţi interesate de valorificarea acestor drepturi. Plățile de redevenţe din țările din Europa Centrală şi de Est sunt, în general, cheltuieli deductibile în ţara sursă şi, prin urmare, se supun unui impozit de 10% după deducerea cheltuielilor în Cipru. Utilizarea reţelei extinse de Tratate privind evitarea dublei impuneri încheiate de Cipru şi directivele UE reduce sau elimină impozitul cu reţinere la sursă asupra încasărilor plăţilor de redevenţe.

În afară de caracteristicile generale ale sistemului fiscal, reţeaua DTT şi adoptarea directivelor UE, următoarele caracteristici importante ale sistemului fiscal vin de asemenea în sprijinul societăţilor specializate în redevenţe din Cipru:

  • Absenţa sau reducerea (în baza unui Tratat privind evitarea dublei impuneri sau a Directivei privind dobânzile şi redevenţele) impozitului cu reţinere la sursă asupra redevenţelor plătite societăţilor din Cipru.
  • Sarcini fiscale globale reduse.
  • Deducerea impozitului pentru plăţile de redevenţe.
  • Amortizare fiscală efectivă a investiţiilor în domeniul proprietăţii intelectuale.
  • Absenţa impozitului cu reţinere la sursă asupra redevenţelor indiferent de jurisdicţie sau de absenţa unui DTT (inclusiv către societăţile offshore) pentru drepturi exercitate în afara Ciprului – situaţia generală este tratamentul TVA neutru.
  • Nivel rezonabil al „marjei” impus de autorităţile fiscale.
  • Protejarea eficientă a drepturilor de proprietate intelectuală prin legislaţia în vigoare şi participarea Ciprului la acordurile internaţionale.
Contactaţi-ne pentru informaţii suplimentare:

Structurile fiscale pot reduce în mod legal obligaţiile fiscale ale unei entităţi. Informaţii suplimentare sunt disponibile la cerere (contactaţi-ne). Cu toate acestea, trebuie reţinut faptul că unele structuri pot fi complexe din punct de vedere tehnic şi, în consecinţă, se recomandă discutarea acestora în cadrul unei şedinţe cu Directorii Focus Business Services.

Notă: Directorii noştri călătoresc în mod permanent în numeroase ţări pentru şedinţe cu clienţi şi asociaţi existenţi şi potenţiali.

Contactaţi unul din agenţii noştri pentru a iniţia procesul de constituire a unei societăţi comerciale în Cipru şi veţi putea beneficia pe deplin de o jurisdicţie onshore cu impozite scăzute în cadrul UE. Completaţi caseta de contact de mai jos sau contactaţi-ne prin e-mail la adresa contact.ro@fbscyprus.com

    Mesajul dumneavoastră este urgent?
    DaNu

    • Nume şi prenume (obligatoriu)

    • Adresa de e-mail (obligatoriu)

    • Telefon mobil

    • Subiect

    • Mesaj

    Skype Me™!