Societăţilor în Cipru

Cipru este un stat membru UE cu
un regim fiscal extraordinar de avantajos

Adaugă la favorite
  • Home
  • Tratatele Privind Evitarea Dublei Impuneri încheiate de Cipru

 

Tratatele Privind Evitarea Dublei Impuneri încheiate de Cipru

Utilizarea constructivă a Reţelei de tratate încheiate de Cipru a oferit avantaje considerabile întreprinderilor şi persoanelor fizice care au optat pentru înfiinţarea unei entităţi juridice în Cipru. În Cipru şi în majoritatea ţărilor, tratatele de impunere înlocuiesc legislaţia fiscală locală şi, în consecinţă, acestea reprezintă un instrument util de planificare fiscală pentru protejarea întreprinderilor şi a persoanelor fizice împotriva dublei impuneri cu privire la veniturile realizate în alte ţări.

Note:

  1. Scopul principal al acestor tratate îl constituie evitarea dublei impuneri cu privire la veniturile realizate în una din aceste ţări. Conform acestor acorduri, un credit este de obicei deductibil din impozitul perceput de ţara de rezidenţă a contribuabilului în schimbul impozitelor percepute în cealaltă ţară semnatară a tratatului şi, prin urmare, contribuabilul plăteşte doar valoarea mai ridicată dintre cele două cote (anumite tratate prevăd de asemenea „credite fiscale econome” foarte avantajoase).
  2. Directiva UE privind societăţile-mamă şi filialele acestora şi directiva UE privind redevenţele şi dobânzile pot fi aplicate pentru eliminarea impozitelor cu reţinere la sursă percepute pentru plăţile de dividende, dobânzi şi redevenţe de la sau către societăţile afiliate din UE, iar directiva UE privind fuziunile poate fi aplicată pentru eliminarea efectelor fiscale în cazul reorganizărilor din cadrul grupurilor UE.

Tabel DTT (Primite în Cipru) – actualizat ianuarie ’06

Tabel DTT (Plătite din Cipru) – actualizat ianuarie ’06

Textul integral al Tratatelor privind evitarea dublei impuneri încheiate de Cipru poate fi descărcat aici:

Cipru – Austria Cipru – Liban

 

Cipru – Austria Protocol Final Cipru – Macedonia

 

Cipru – Belarus Cipru – Malta

 

Cipru – Belgia Cipru – Mauritius

 

Cipru – Bulgaria Cipru – Moldova

 

Cipru Bulgaria Protocol Final Cipru – Muntenegru

 

Cipru – Canada Cipru – Polonia

 

Cipru – Republica Populară Chineză Cipru – Portugalia

 

Cipru – Croaţia Cipru – România

 

Cipru – Cehoslovacia Cipru – Federaţia Rusă

 

Cipru – Danemarca Cipru – Serbia

 

Cipru – Egipt Cipru – Singapore

 

Cipru – Franţa Cipru – Slovenia

 

Cipru – Franţa Protocol Final Cipru – Africa de Sud

 

Cipru – Germania Cipru – Africa de Sud Protocol Final

 

Cipru – Germania Protocol Final Cipru – Suedia

 

Cipru – Grecia Cipru – Siria

 

Cipru – Ungaria Cipru – Tadjikistan

 

Cipru – Ungaria Protocol Final Cipru – Thailanda

 

Cipru – India Cipru – Thailanda Protocol Final

 

Cipru – Irlanda Cipru – Turkmenistan

 

Cipru – Italia Cipru – Marea Britanie

 

Cipru – Italia Protocol Final Cipru – Ucraina

 

Cipru – Kurdistan Cipru – SUA

 

Cipru – Kuweit Cipru – Uzbekistan

(actualizat ianuarie 2006)
Notă importantă: pentru a consulta cele mai recente versiuni, daţi clic pe butonul Reîmprospătare image ţinând apăsat pe tasta Ctrl

În cazul în care nu puteţi descărca Tratatele privind evitarea dublei impuneri, vă rugăm să ne contactaţi pentru a vi le trimite.


1) Primite în Cipru*
Note importante:
*Directivele UE pot fi utilizate pentru eliminarea sau reducerea acestor cote – în consecinţă, prezentarea beneficiilor tratatelor este redundantă. Tratatele vor fi utilizate în cazurile în care Directivele UE nu sunt aplicabile.

Primite în Cipru*
Ţară Dividende (%) Dobânzi (%) Redevenţe (%)
Austria 10 0 0
Bielorussia 5/10/15
(5 dacă suma investită > 200.000 EURO indiferent de % din voturi / 10 dacă reprezintă cel puţin 25% din capitalul social / în rest 15)
5 5
Belgia 10/15 dacă <25% din voturi 10 / 0 dacă sunt plătite organismelor publice 0
Bulgaria 5 / 10 dacă sunt primite de o societate care deţine < 25% din capitalul social 7 / 0 dacă sunt plătite către sau sunt garantate de un organism public 10 / nu se aplică dacă > 25% din capitalul societăţii rezidente în Cipru deţinute direct sau indirect de o societate rezidentă în Bulgaria care plăteşte redevenţele, iar societatea cipriotă se supune unei cote de impozitare preferenţiale
Canada 15 15 / 0 dacă sunt plătite Guvernului sau pentru garanţii de export 10 / 0 se aplică lucrărilor literare, dramatice, muzicale sau artistice, cu excepţia filmelor difuzate în cadrul programelor de televiziune
China 10 10 10
Comunitatea Statelor Independente (Armenia, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Uzbekistan şi Ucraina sunt legate prin tratatul încheiat cu fosta URSS. Cotele indicate sunt cele specificate în tratatul Cipru / URSS) 0 0 0
Republica Cehă 10 10 / 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 5 / 0 se aplică lucrărilor literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme
Danemarca 10/15 dacă < 25% din voturi 10 / 0 dacă sunt plătite Guvernului sau în legătură cu vânzarea pe credit a echipamentelor industriale, comerciale sau ştiinţifice sau a altor mărfuri de către o întreprindere altei întreprinderi sau în legătură cu orice formă de împrumut acordat de o bancă sau garantat de Guvern sau alt organism de stat 0
Egipt 15 15 10
Franţa 10/15 dacă < 10% din voturi 10 / 0 dacă sunt plătite Guvernului sau în legătură cu vânzarea pe credit a echipamentelor industriale, comerciale sau ştiinţifice sau a altor mărfuri de către o întreprindere altei întreprinderi sau în legătură cu orice formă de împrumut acordat de o bancă sau garantat de Guvern sau alt organism de stat 0/5 se aplică filmelor, inclusiv filmelor difuzate în cadrul programelor de televiziune
Germania 10/15 dacă <25% din voturi 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 0 / 5 se aplică filmelor, inclusiv filmelor difuzate în cadrul programelor de televiziune
Grecia 25 , însă cota locală este nulă, prin urmare 0% 10 0 / 5 se aplică redevenţelor privind filmele (cu excepţia filmelor difuzate la televizor)
Ungaria 5/15 dacă <25% din voturi 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 0
India 10/15 dacă <10% din voturi 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 15 / 10 se aplică plăţilor de comisioane tehnice şi comisioane de administrare şi consultanţă
Irlanda 0 0 0 / 5 se aplică redevenţelor privind filmele (cu excepţia filmelor difuzate la televizor)
Italia 15 10 0
Kuweit 10 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 5 / 0 se aplică lucrărilor literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme
Liban 5 5 / 0 dacă sunt plătite organismelor publice 0
Malta 0 Tratatul stipulează că impozitul asupra dividendelor brute nu va depăşi impozitul pe profitul din care sunt plătite dividendele 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 10
Mauritius 0 0 0
Norvegia 5 / 0 dacă >50% din voturi 0 0
Polonia 10 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 5
Portugalia 10 10 10
România 10 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 5 / 0 se aplică lucrărilor literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme
Rusia 5 / 10 dacă sunt primite de o societate care a investit < 100.000 $ 0 0
Singapore 0 10 / 7 dacă sunt plătite unei bănci sau unei instituţii financiare similare / 0 dacă sunt plătite Guvernului 10
Repubblica Slovacca 10 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 5 / 0 se aplică lucrărilor literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme
Africa de Sud 0 0 0
Suedia 5/15 dacă <25% din voturi 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 0
Siria 0/15 dacă <25% din voturi 10/ 0 dacă sunt plătite organismelor publice sau instituţiilor financiare 15 / 10 se aplică lucrărilor literare, dramatice, muzicale şi artistice şi filmelor şi programelor TV
Thailanda 10 15 / 10 în cazul dobânzilor primite de la instituţiile financiare, dobânzilor legate de echipamente industriale, comerciale şi ştiinţifice sau de vânzarea de mărfuri între două societăţi 5 / 10 se aplică dreptului de utilizare a expertizei industriale, comerciale sau ştiinţifice / 15 în cazul brevetelor, mărcilor înregistrate, proiectelor, modelelor, planurilor, formulelor sau proceselor secrete
Marea Britanie 15 însă legislaţia britanică prevede impozit 0 – prin urmare, 0% 10 0/5 se aplică filmelor, inclusiv filmelor difuzate în cadrul programelor de televiziune
Statele Unite ale Americii 15 / 5 ,dacă reprezintă mai mult de 10% din voturi 10 / 0 dacă sunt plătite Guvernului, unei bănci sau unei instituţii financiare sau în legătură cu obligaţiuni garante cu creanţe rezultate din vânzarea de proprietăţi sau furnizarea de servicii 0
Iugoslavia 10 10 10


2) Plătite din Cipru

Note importante:

*Impozite cu reţinere la sursă reduse sau nule asupra dividendelor, dobânzilor şi redevenţelor distribuite în afara ţării (nu se aplică impozit cu reţinere la sursă asupra dividendelor şi dobânzilor – în consecinţă, mai jos nu au fost introduse coloane – nu se aplică impozit cu reţinere la sursă asupra plăţilor de redevenţe pentru exercitarea drepturilor în afara Ciprului, 10% dacă drepturile vor fi exercitate în Cipru (se supun DTT şi directivelor UE) şi 5% în cazul filmelor (se supun DTT şi directivelor UE).

*În cazul în care cotele de impozitare din Cipru sunt mai mici decât cele prevăzute în tratatul relevant, atunci cotele mai scăzute se aplică în favoarea contribuabilului.

*Directivele UE pot fi utilizate pentru eliminarea sau reducerea acestor cote – în consecinţă, prezentarea beneficiilor tratatelor este redundantă. Tratatele vor fi utilizate în cazurile în care Directivele UE nu sunt aplicabile. Nu se aplică impozit cu reţinere la sursă în cazul în care redevenţele sunt plătite pentru activităţi din afara Ciprului.

Plătite din Cipru
Ţara Redevenţe*(%)
Austria 0
Belarus 5
Belgia 0
Bulgaria 10
Canada 10 / 0 se aplică lucrărilor literare, dramatice, muzicale sau artistice, cu excepţia filmelor difuzate în cadrul programelor de televiziune
China 10
CIS Comunitatea Statelor Independente (Armenia, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Uzbekistan şi Ucraina sunt legate prin tratatul încheiat cu fosta URSS. Cotele indicate sunt cele specificate în tratatul Cipru / URSS) 0
Republica Cehă 5 / 0 se aplică lucrărilor literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme
Danemarca 0
Egipt 10
Franţa 0 /5 se aplică filmelor, inclusiv filmelor difuzate în cadrul programelor de televiziune
Germania 0 /5 se aplică filmelor, inclusiv filmelor difuzate în cadrul programelor de televiziune
Grecia 0 /5 se aplică redevenţelor privind filmele (cu excepţia filmelor difuzate la televizor)
India 15 / 10 se aplică plăţilor de comisioane tehnice şi comisioane de administrare şi consultanţă
Irlanda 0 /5 se aplică redevenţelor privind filmele (cu excepţia filmelor difuzate la televizor)
Italia 0
Ungaria 0
Kuweit 5 / 0 se aplică lucrărilor literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme
Liban 0
Malta 10
Mauritius 0
Norvegia 0
Polonia 5
Portugalia 10
România 5 / 0 se aplică lucrărilor literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme
Rusia 0
Singapore 10
Slovacia 5 / 0 se aplică lucrărilor literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme
Africa de Sud 0
Suedia 0
Siria 15 / 10 se aplică lucrărilor literare, dramatice, muzicale şi artistice şi filmelor şi programelor TV
Thailanda 5 / 10 se aplică dreptului de utilizare a expertizei industriale, comerciale sau ştiinţifice / 15 în cazul brevetelor, mărcilor înregistrate, proiectelor, modelelor, planurilor, formulelor sau proceselor secrete
Marea Britanie 0/5 se aplică filmelor, inclusiv filmelor difuzate în cadrul programelor de televiziune
Statele Unite ale Americii 0
Iugoslavia 10
Ţări ne-semnatare ale acordurilor 5/10

* Nu se aplică impozit cu reţinere la sursă în cazul în care redevenţele sunt plătite pentru activităţi din afara Ciprului

Contactaţi unul din agenţii noştri pentru a iniţia procesul de constituire a unei societăţi comerciale în Cipru şi veţi putea beneficia pe deplin de o jurisdicţie onshore cu impozite scăzute în cadrul UE. Completaţi caseta de contact de mai jos sau contactaţi-ne prin e-mail la adresa contact.ro@fbscyprus.com

    Mesajul dumneavoastră este urgent?
    DaNu

    • Nume şi prenume (obligatoriu)

    • Adresa de e-mail (obligatoriu)

    • Telefon mobil

    • Subiect

    • Mesaj

    Skype Me™!