Bine aţi venit la versiunea 2006 a site-ului nostru Web, cea de-a patra versiune de la lansarea primei versiuni în anul 1998. Acest site cuprinde informaţii utile pentru obiectivele dumneavoastră. Site-ul a fost creat pentru a fi utilizat de către clienţii noştri, existenţi sau potenţiali şi de către membrii Reţelei de asociaţi profesionişti a Focus Business Services. Acesta vizează în principal evidenţierea activităţilor desfăşurate de entităţile cipriote în vederea obţinerii de avantaje fiscale şi nefiscale şi a poziţiei Ciprului ca Centru financiar şi comercial internaţional („IFBC”) şi prezentarea motivelor pentru care persoanele interesate ar trebui să investească prin intermediul Ciprului.Perioada curentă, cunoscută drept „perioada post-aderare la UE”, constituie un moment capital în istoria de succes a Ciprului din ultimii 30 de ani ca Centru financiar şi comercial internaţional (IFBC).Începând cu desfiinţarea „regimului offshore” la data de 1 ianuarie 2003, Cipru a implementat un sistem fiscal simplificat, eficient şi transparent. Sistemul fiscal din Cipru respectă toate prevederile UE, OCDE, GAFI şi FSF. În prezent, Cipru reprezintă o jurisdicţie „non-offshore”, competitivă din punct de vedere fiscal în cadrul UE, cu un potenţial extraordinar de planificare fiscală pentru clienţii din UE sau din ţările terţe.
Noul sistem fiscal din Cipru a obţinut „sigiliul de aprobare” din partea organizaţiilor menţionate mai sus, este funcţional de peste 3 ani (3 amendamente, ultimul în noiembrie 2004) şi a devenit un sistem fiscal stabil şi de succes. În cele din urmă, Cipru a devenit renumit pentru legislaţia şi practicile fiscale stabile şi pentru Autorităţile fiscale profesionale care asigură un cadru favorabil investitorilor. Olanda, Luxemburg, Elveţia şi alte jurisdicţii europene „clasice” se confruntă în prezent cu un adversar redutabil. O dată cu aderarea la UE, am remarcat un număr din ce în ce mai mare de clienţi care preferă Ciprul în locul jurisdicţiilor tradiţionale. Nu se poate afirma totuşi că jurisdicţiile „clasice” au încetat să atragă clienţi. Cu toate acestea, în funcţie de circumstanţe, cele mai bune rezultate pot fi obţinute deseori prin asocierea Ciprului cu alte jurisdicţii precum Olanda şi Luxemburg şi nu prin substituirea acestora (substituirea Luxemburgului cu Cipru reprezintă cea mai frecventă situaţie). Restricţiile privind procentul maxim permis de participare, precum şi nivelul monetar minim al investiţiilor străine în orice întreprindere (entitate juridică) din Cipru au fost de asemenea eliminate începând cu luna ianuarie 2000 pentru cetăţenii UE, iar de la data de 1 octombrie 2004 pentru cetăţenii din ţările non UE. În prezent, politica de investiţii din Cipru permite un procent de participare străină de 100% în cadrul entităţilor cipriote în aproape toate sectoarele economice nu doar în cazul cetăţenilor UE, ci şi în cazul investitorilor din ţările terţe. Oportunităţile extraordinare de planificare fiscală sunt prezente în următoarele domenii (ne puteţi contacta direct pentru a discuta despre nevoile dumneavoastră specifice):
Acest site include de asemenea un rezumat al stimulentelor fiscale şi de altă natură din Cipru, o descriere a tipurilor de activităţi desfăşurate cu succes prin intermediul entităţilor juridice cipriote, informaţii fiscale detaliate, informaţii complete privind formele juridice disponibile pentru desfăşurarea activităţilor şi procesul de înregistrare cât şi instrucţiuni pentru constituirea unei societăţi cipriote cu răspundere limitată. Site-ul nostru web oferă de asemenea informaţii legate de Grupul nostru, serviciile oferite, jurisdicţiile disponibile, structurile fiscale populare utilizate de clienţi şi listele de preţuri; precum şi o invitaţie la o întâlnire confidenţială la sediile noastre sau în ţara/oraşul dumneavoastră şi o invitaţie pentru a vă alătura Reţelei noastre de intermediari profesionişti (în cazul în care activaţi ca profesionist). Informaţiile cuprinse în acest site se bazează pe informaţiile şi practicile fiscale disponibile în aprilie 2005. Acest site oferă orientări generale şi nu înlocuieşte consultanţa profesională corespunzătoare. Focus Business Services şi societăţile afiliate nu îşi asumă răspunderea pentru acţiunile sau deciziile comerciale luate exclusiv pe baza informaţiilor furnizate în cadrul site-ului. Împreună cu colegii mei vă stăm la dispoziţie pentru orice informaţii suplimentare. Aris Kotsomitis
|
Contactaţi unul din agenţii noştri pentru a iniţia procesul de constituire a unei societăţi comerciale în Cipru şi veţi putea beneficia pe deplin de o jurisdicţie onshore cu impozite scăzute în cadrul UE. Completaţi caseta de contact de mai jos sau contactaţi-ne prin e-mail la adresa contact.ro@fbscyprus.com
- Strategie, Focalizare şi Valori Esenţiale
- Mesajul Preşedintelui
- Servicii şi Abordare
- Deveniţi Intermediar
- Profilurile Clienţilor
- Echipa de Profesionişti
- Aris Kotsomitis BSc, FCA, CPA (Cy), MoID, TEP
- Afilieri & Parteneriate
- Birouri Noastre